Latest Entries »

Circulă zilele acestea pe internet un articol, elaborat sub forma unei ,,scrisori” sub semnătura unui anume Napoleon Săvescu, articol care se leagă de o problemă intens discutată în istoriografia românească şi nu numai-problema originii şi formării poporului român. Zic problemă intens discutată şi nu controversată pentru că de foarte mult timp problema etnogenezei româneşti nu mai este chiar o controversă, cel puţin în comunitatea academică a istoricilor. Nu îmi propun să comentez sau să demantelez unele informaţii şi mai ales idei cuprinse în acest articol, deşi aş putea să o fac, cu atât mai mult cu cât în scrisoare sunt cuprinse destul de multe informaţii probate istoric şi pe baza cărora s-a scris ceea ce cercetătorii numesc ,,adevărul istoric”. Dincolo de aceste informaţii, ceea ce frapează în articol este abordarea, ar zice unii ,,extremistă” , de îndepărtare a elementului latin pur,originar din Roma, şi de eliminare a contribuţiei romanilor la formarea poporului şi limbii române, insistându-se pe componenta dacică, preponderentă şi , în opinia autorului, superioară celei romane.Este într-adevăr o formă de extremism, dar oare , la vremea lor,  reprezentanţii Şcolii Ardelene, (mai ales prin Petru Maior), nu au fost consideraţi ,,extremişti” când au  insistat pe caracterul pur latin al limbii române? Că doar ,,de la Rîm ne tragem…” , aşa cum spune Grigore Ureche.

 Căutând date biografice despre autorul articolului  am constatat că acestea sunt foarte sumare.Am remarcat însă că sunt controverse legate chiar de profesia acestuia în sensul că el apare ca având profesia de medic, nefiind, se pare, recunoscut în comunitatea istorică.  Iată câteva date biografice:Napoleon Săvescu (n. 24 iunie 1946, București) este un medic româno-american, cunoscut pentru susținerea unor teorii controversate asupra istoriei dacilor și a românilor. A emigrat în SUA în 1977, unde a fondat organizațiile „Dacia Revival International Society” și „The Romanian Medical Society of New York”. Începând din anul 2000 organizează anual câte un congres de dacologie.

Apelul lui Napoleon Săvescu este îndreptat către ,, motorul schimbărilor pozitive ” dintr-o societate, aşa cum îi numeşte el pe tineri. Eu aş lansa mai degrabă un îndemn către studiere atentă a istoriei, nu doar către citirea ei. De fapt, meritul unui articol ca cel de faţă este acela că poate induce brainstormingul necesar, arătându-le celor interesaţi,şi mai degrabă celor dezinteresaţi, că lucrurile pot fi interpretate, iar istoria nu este altceva decât un lung şir de interpretări, chiar şi atunci când lucrurile par clare.Depinde din ce unghi priveşti…

Sintetizând, chiar dacă nu mi-am propus să interpretez cele scrise de Napoleon Săvescu, nu pot să nu mă gândesc la beneficiile controverselor, pentru că în cazul istoriei ele nu pot aduce decât progres prin studierea mai atentă a problemelor controversate, născând pasiuni, aşa cum este şi cea din articolul de faţă. Acesta este motivul publicării articolului pe blog. Poate după ce îl citiţi veţi avea dorinţa de a citi şi mai multă istorie.Vă recomand să începeţi cu cea naţională…

Iată scrisoarea…

           M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

  Urmează altă întrebare:
- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:
Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi “romani” vorbeau orice limbă numai latina nu!

- Soldaţii “romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ?

   Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942, p.130).

 Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină, de la nişte soldaţi “romani” care nici ei nu o vorbeau?

            Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de “adevăraţi români”, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: “soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul “roman”…

             Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie “fecundate” de soldaţii “romani”?

              După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi “curve”, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor! Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât “copii din flori” apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu “mândrie”, aşteptând apariţia “sâmburilor” noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.

             La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian! De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

Nu prea ştiu ce a vrut să spună stimabilul profesor din Cluj despre bărbaţii daci, dar cred că nici un român, nici măcar în joacă, nu are voie să facă o astfel de afirmaţie decât dacă….

  De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din “doi bărbaţi cu… braţe tari”! Astfel de declaraţii “istorice” te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: “să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci”. Faptul că dacii vorbeau ” latina vulgară”, este “un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

               Domnilor , Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman. Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani. Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? – se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

              ”Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!” Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că “prima femeie” a apărut în sud-estul Africii.

               Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică. Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles , California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea “The Indo-European heritage”, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri? Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

               Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam. Când am scris “Epopeea Poporului Carpato-dunărean” şi volumele “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “În căutarea istoriei pierdute” şi “Călătorie în Dacia – ţara Zeilor”, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford , Anglia , căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York , “The History of Civilization” , “The Aryans”. El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţial Carpatodunărean este cel vizat! Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă – 6,500 î.d.H., (vezi John North, “A new interpretation of prehistoric man and the cosmos”, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!


                 Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre “Codex Rohonczy”, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, ” latina vulgara”, cu alfabet geto-dac..
Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus. Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba ” latina vulgară”, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă. Codexul cuprinde mai multe texte, ca “Jurământul tinerilor vlahi”, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc. Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: “de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?” Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. Academia Română ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi “românii adevăraţi”, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…

                  Faptul că NOI, românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare….

Cu deosebită stimă,

Dr. Napoleon Săvescu,
Fondator & Preşedinte al
“Dacia Revival International Society” of New York

Codexul Rohonczi

O carte veche de 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă toate teoriile istorice despre cultura strămoşilor noştri.
Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus.
De la daci nu au rămas izvoare scrise.
Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.
O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.
A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.
Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.
Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.

Dăruită de un grof

În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi.
Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.
A facut rost de o copie.
Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.
E o carte legată în piele.
A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907.
Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.
Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor.

“Scriere secretă”

După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi. Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care
nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am Încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”.

După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.
“Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta.

Solii şi cântece ale vlahilor

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.
În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.
E scris cu cerneală violet.
Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad,
între anii 1064 si 1101.
“Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit
Viorica Enachiuc.

“Jurământul tinerilor blaki”

Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit Vei fi
Cântecul cetăţii aud îndelung
 Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău,
mergi cu jurământ puternic!”

Notă:
Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.
Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei

CRACIUN FERICIT!

apasa aici

Pentru programă click pe Programa olimpiada de istorie 2010-2011

I. OLIMPIADA DE ISTORIE 

 ETAPA PE ŞCOALĂ – în luna decembrie 2010

 

 ETAPA LOCALA12 FEBRUARIE 2011 –ora 9.00

GIMNAZIU:

Zona SLATINA – Şc. cu cls. I-VIII “George Poboran” – SLATINA

Coordonator: responsabil de cerc – prof. Ilie Daniela

 Zona BALŞ – Şcoala “Mihail Drumeş” BALŞ

Coordonator: responsabil de cerc -  prof. Matei Violeta

 Zona CARACAL – Şc. cu cls. I-VIII nr.2

Coordonator: responabil de cerc – prof. Băţăgui Răzvan

 Zona Drăgăneşti – Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”

Coordonator: responsabil de cerc – prof Bădălan Ioana

 Zona Corabia – C.N. “A.I. Cuza”

Coordonator: responsabil de cerc Rădulescu Nicolae

 ETAPA JUDEŢEANĂ

GIMNAZIU ŞI LICEU

DATA : 19 martie 2011, ora 9.00

LOCUL DE DESFĂŞURARE:

Colegiul Tehnic “Alexe Marin

Slatina

Coordonatori: responsabilii de cercuri pedagogice din judeţ

 

 ETAPA NAŢIONALĂ

 PERIOADA DE DESFĂŞURARE:

 17 -21 APRILIE 2011

 LOCALITATEA: IAŞI

 

 II. OLIMPIADA DE ŞTIINŢE SOCIO – UMANE

 ETAPA PE ŞCOALĂ – în luna decembrie

 ETAPA LOCALA15 ianuarie 2011, ORA 9,00

 ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR ŞI GIMNAZIU:

 Zona SLATINA – Şc. cu cls. I-VIII “Eugen Ionescu” – SLATINA

 Zona BALŞ – Şcoala nr. 5 BALŞ

 Zona CARACAL – Sc.cls.I-VIII,,Gheorghe Magheru ,,

 Zona Drăgăneşti – Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”

 Zona Corabia – C.N. “A.I. Cuza”

 ETAPA JUDEŢEANĂ

ÎNVĂŢĂMÂNT PRIMAR – GIMNAZIU – LICEU  

 Data: 12 martie 2011, ora 9.00

 Locul de desfăşurare: C.T. METALURGIC Slatina

 

III.CONCURS NAŢIONAL
 ‘ISTORIE ŞI SOCIETATE  ÎN DIMENSIUNE VIRTUALĂ”

 Nu se organizează etapa locală

Etapa judeţeană

Data susţinerii: 17.12. 2010, ora 13.00

LOCUL: Colegiul Naţional “Radu Greceanu” Slatina

Etapa naţională se organizează  la fiecare 2 ani

În anul şcolar 2010-2011 concursul va fi organizat în perioada 2-5 februarie 2011 –Bucuresti

 

IV. CONCURS NAŢIONAL
„MEMORIA HOLOCAUSTULUI”

 Nu se organizează etapă locală

ETAPA JUDEŢEANĂ

Data: 9.04. 2011, ora 9.00

Locul de desfăşurare: Liceul cu Program Sportiv Slatina

Nu se organizează etapa naţională în anul şcolar 2010-2011

 

 V.OLIMPIADA INTERDISCIPLINARĂ
„CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE  ÎN ROMÂNIA”

 ETAPA JUDEŢEANĂ

DATA: 10.03. 2011, ora 14.00

Locul de desfăşurare: C.T.METALURGIC ” Slatina sau Caracal (nestabilit încă)

ETAPA NATIONALĂ: 31.05.2010 -3.06 2011

Locul de desfăşurare: Galaţi

 

 VI.Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor de liceu –disciplina ISTORIE

 

 ETAPA JUDEŢEANĂ

 DATA: 26 Mai  2011, ora 14.00

 Locul de desfăşurare: Colegiul

 Naţional „Ion Minulescu” Slatina

  ETAPA NAŢIONALĂ

DATA: 13-16 iulie 2011/ Călăraşi

 VII.Democraţie şi Toleranţă”
(Concurs pe bază de portofolii)
Faza pe şcoală: Februarie 2011
Faza pe localitate: Martie 2011
Faza pe judeţ: 12 mai 2011
Locul de desfăşurare: Şcoala cu cls. I-VIII “Constantin Brâncoveanu” Slatina
Faza naţională:25-28 iulie 2011 Buzău

 

Pentru cei care doresc să meargă la Alba Iulia de Ziua Naţională a României, iată programul oficialităţilor pentru 1 decembrie 2010:

9.00-Depuneri de jerbe şi coroane la statuia lui Ion I.C. Brătianu;

9.30-Depuneri de jerbe şi coroane la statuia lui Iuliu Maniu;

10.00-Depuneri de jerbe şi coroane la busturile regelui Ferdinand şi  reginei Maria;

10.30-Depuneri de jerbe şi coroane la statuia lui Mihai Viteazul şi la busturile ,,Făuritorilor Unirii” ;

11.00-Primirea solilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii-Sala Unirii;

12.00-Te Deum-Catedrala Reîntregirii;

12.00-Ceremonialul schimbării Gărzii Cetăţii (Poarta a III-a);

12.30-Parada culturală dedicată Zilei Naţionale a României;

13.30-Vernisajul expoziţiei gastronomice-Parcul Unirii (zona Hotel Cetate);

14.00-Spectacol extraordinar de muzică populară dedicat Zilei Naţionale a României-Platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor;

19.00- Foc de artificii;

19.15-Spectacol de muzică în aer liber-Platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

Ca de obicei, interesantă experienţa legată de activitatea de ieri a Cercului pedagogic al profesorilor de istorie  unde sunt încă  ,,disecate” aspecte considerate tabu în istoriografia românească.

,,Disecţia” de ieri…i-a avut drept pacienţi pe ,,germanofilii” din preajma şi din timpul primului război mondial. Da, atunci au fost doar pacienţi.Din păcate, după încetarea războiului, mulţi dintre aceştia au murit, unii fizic, dar cei mai mulţi moral, fiind ,,aruncaţi la groapa de gunoi” a istoriei naţionale, nu pentru că nu ar fi fost ceea ce se cheamă ,, buni români” , ci pentru că au avut nenorocul ca la sfârşitul războiului se se afle în tabara învinşilor…. 

Mulţumim colegului Dan Torcea, cel care ne-a provocat brainstorming-ul pe această temă, prin prezentarea lucrării lui Lucian Boia-,,Germanofilii”.

Ca şi în cazul altor localităţi de pe teritoriul ţării noastre, problemele legate de atestarea documentară, originea denumirii sau de istoricul respectivelor localităţi, sunt încă dezbătute, fie datorită lipsei unor documente clare în acest sens, fie datorită controverselor sau punctelor de vedere născute din interpretarea diferită a unor astfel de documente.

Nici localitatea Balş nu face excepţie din acest punct de vedere.

În ceea ce priveşte numele localităţii, Nicolae Stoicescu este de părere, în lucrarea Dicţionarul istoric al localităţilor din judeţul Olt, că originea acestuia  se află numele de persoană Balş(u). Există însă şi alte variante privitoare la originea numelui localităţii.Astfel, potrivit legendei, Balşul îşi poartă numele de la pârâul Bălşiţa, ce uda partea de miazănoapte a localităţii, între satul Vârtina şi oraş.

Tot în legătură cu numele localităţii trebuie amintit şi faptul că  în vechime i se zicea Vulpeanca, după numele vâlcelii Vulpeanca, din apropierea Balşului.

Descoperirile arheologice (ceramică, unelte, monezi) atestă existenţa unei aşezări, începând cu secolele I-IV d.Hr. Pe fosta moşie Racoviţa au fost descoperite monede romane izolate, datate pentru secolele I-IV d.Hr.(emisiuni de la Vespasian şi până la Constantin al III-lea) şi un inel de aur din secolul al II-lea d.Hr.De la Balş provin două tezaure monetare medievale:unul în greutate de 1 şi 1/2 kg, cuprinzând piese din bronz emise în secolele XII-XIII, din vremea împăraţilor bizantini Alexios al III-lea , Anghelos Comnenul şi Ioan al III-lea Ducas Vatatzes, celălalt compus din 279 monede de argint, majoritatea emise în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.

Despre atestarea localităţii au existat mai multe variante.Unele hrisoave vorbesc despre faptul că localitatea a fost aşezată pe lunca Oltului înainte de 1450. Documente scrise, datând din secolele XV-XVI, menţionează existenţa a 55 de aşezări rurale pe teritoriul şi în jurul oraşului de azi.

Cu privire la prima menţionare există controverse în istoriografie, considerându-se că documentul emis în septembrie 1477 este un fals, conceput la sfârşitul secolului al XIX-lea. Hrisovul din septembrie 1477, emis de cancelaria lui Vlad Călugărul, prin care se acordă cnezilor Teodor şi Ion Balş, veniţi în ţara noastră de peste Dunăre din pământul sârbesc, dreptul să strângă oameni paşnici şi să facă târgul  cu numele lor ca de cinste, susţinând că cei doi nobili arătaseră documente de la Frederic al III-lea, împăratul german, şi de la dogele Veneţiei, prin care probau pretinsa lor origine nobilă, nu poate atesta vechimea localităţii Balş dar poate explica numele acesteia.

Controversele se leagă de faptul că documentul are un format neobişnuit, numele martorilor din sfatul domnesc  sunt în mare parte inventate sau greşite, iar altele se întâlnesc în documente de la sfârşitul secolului al XV-lea. Documentul s-a păstrat doar într-o copie de pe o presupusă traducere de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aflată între fişele genealogistului I.Tanoviceanu. Având în vedere toate acestea, autorul documentului din D.R.H. a considerat că este vorba despre un fals, plăsmuit mai târziu pentru a ,, dovedi” vechimea familiei boiereşti Balş, stabilită apoi în Moldova, unde apar mari dregători cu acest nume, începând cu secolul al XVII-lea.

Reluând problema în anul 1969 şi având în vedere că şi alte familii nobiliare din Serbia ocupată de turci (de pildă Harvat, logofătul din timpul lui Neagoe Basarab) s-au refugiat în Ţara Românească, istoricul Ştefan Ştefănescu a considerat că este posibil ca cei doi cnezi să fi făcut parte din dinastia Balşizilor care a stăpânit regiunea Zeta din Muntenegru, între anii 1360-1421 şi care s-ar fi refugiat peste Dunăre în vremea lui Vlad Călugărul.

Numele Balş este întâlnit la puţin timp după aceea în Moldova, în contextul întăririi de către domnitorul Ştefan cel Mare, către slujitorul său cu numele respectiv, a satului Drăguşani , la 15 octombrie 1491.În acelaşi context se înscrie şi opinia lui Ion Neculce care afirma că familia Balş ar fi fost ridicată de către Alexandru Lăpuşneanu dintre curteni în rândul boierimii, la mijlocul secolului al XVI-lea.

Prima menţiune sigură a satului Balş datează din 18 aprilie 1564, când Petru cel Tânăr întăreşte Oprei cu fraţii săi Diiniş şi Toader şi lui Stan cu frate-său Teofil şi cu feciorii săi, câţi Dumnezeu le va dărui, ca să le fie lor moşie în Balş, lui Stoian, din partea Vladului a treia parte şi din câmp şi din apă şi de pretutindenea, din hotar în hotar(…) am dat şi domnia mea acestor tuturor ce s-au zis mai sus oameni, ca să le fie lor moşie ohabnică şi feciorilor lor şi nepoţilor lor şi strenepoţilor lor şi de nimenea să fie necletit, peste zisa domnii mele.

Ulterior, localitatea a fost amintită în numeroase alte documente.Astfel, la 16 iunie 1632, într-un zapis vânătoresc, este menţionat Dumitru ot Balş, amintit şi în 1657, la 15 decembrie, ca logofătul Dumitru.Alte menţionări ale localităţii au fost cele din documentele din secolele XVII-XVIII, izvoarele geografice şi memorialistice Schwantz(1722), Bauer(1779), Specht(1790),Pinkerton(1814), în catagrafiile din 1831, 1833, 1838, 1840.

 

Zilele trecute încercam să încheg o discuţie cu elevii mei, pe marginea unor personalităţi istorice.Am conştientizat rapid că în afara discuţiilor de la clasă, informaţiile despre oameni de cultură, personalităţi istorice , oameni care au schimbat  cursul istoriei, erau,, neaccesate” , interesul multora limitându-se probabil la informaţiile obtinute doar în urma orelor de curs.

Francis Bacon scria în 1605: ,, Vedem , deci, cât de durabile sunt monumentele înţelepciunii şi educaţiei în comparaţie cu cele ridicate prin forţă armată ori datorită dexterităţii mâinilor.Versurile lui Homer au dăinuit peste două mii cinci sute de ani, fără să se piardă nicio silabă sau literă; oare numărul palatelor, templelor, castelelor şi oraşelor care au fost demolate sau au ajuns în stare de ruină în acest timp este calculabil? ”.

În cartea Scrisori despre englezi, Voltaire relatează ca în timpul şederii sale în Anglia, în anul 1726, a surprins o discuţie purtată de câţiva oameni culţi care încercau să desemneze cea mai proeminentă personalitate a omenirii, numele de referinţă fiind acelea ale lui Caesar , Alexandru cel Mare ,Tamerlan (Timur Lenk) sau Cromwell.Unul dintre interlocutori susţinea că sir Isaac Newton a fost, fără doar şi poate, cea mai măreaţă personalitate dintre toate.Cert este că , aşa cum Voltaire şi grupul amintit au generat o discuţie cu siguranţă interesantă , încercând un ,,clasament” al personalităţilor de până atunci, o astfel de clasificare este cu neputinţă de întocmit.Lăsând la o parte ierarhizările de orice natură, care nu ar putea să fie decât subiective datorită complexităţii unui astfel de demers, imi propun să aduc în discuţie câteva dintre aceste personalităţi, ,,creionate” în câteva cuvinte. 

Vă sună telefonul? Aveţi grijă, s-ar putea să fie chiar…

ALEXANDER GRAHAM BELL

Alexander Graham Bell s-a născut la Edinburgh, în Scoţia, în 1847. Deşi a urmat doar câţiva ani cursurile şcolii , a căpătat o educaţie temeinică în familie.Cu un tată expert în fiziologia vocii, în corectarea vorbirii şi în educarea surzilor, era firesc ca interesul lui Bell pentru reproducerea sunetelor vocale să se manifeste de timpuriu.

Bell s-a mutat în Boston, Massachusetts, în 1971.Acolo a făcut, în 1875, descoperirile care au dus la inventarea telefonului.A depus o cerere de brevet în februarie 1976, brevet pe care l-a primit câteva săptămâni mai târziu.Întâmplarea face ca un alt individ, Elisha Gray, să depună o cerere pentru brevetarea unui dispozitiv asemănător, în aceeaşi zi cu Bell, dar cu o oră mai târziu!!!

La scurt timp după obţinerea brevetului, Bell a expus telefonul la Expoziţia Centenară din Philadelphia. Invenţia lui a stârnit un puternic interes din partea publicului, astfel că i s-a acordat un premiu. Cu toate acestea, compania Western Union Telegraph , căreia i s-a oferit invenţia în schimbul sumei de 100 000 de dolari, a refuzat să o achiziţioneze.Atunci, Bell şi asociaţii lui au înfiinţat o companie a lor, strămoşul companiei American Telephone and Telegraph. Telefonul s-a bucurat de un succes imediat iar AT&T  a devenit în cele din urmă cea mai mare corporaţie privată din lume.

 În transmițătorul sau microfonul lui Bell, undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atașat un magnet permanent. Diafragma și magnetul vibrau, și un efect numit inducție electro-magnetică producea un curent variabil într-o bobină alăturată. Acest curent variabil era transmis prin cabluri la un receptor în care trecea prin bobina unui electromagnet. Curentul variabil producea un câmp magnetic variabil, care făcea să vibreze o diafragmă subțire de fier, pentru a reproduce vibrațiile sonore inițiale.

 

Alexander Graham Bell - First Telephone PatentPicture of Alexander Graham Bell Phone

Bell şi soţia sa, care din martie 1879 deţineau circa 15% din acţiunile companiei de telefoane, nu păreau să fie conştienţi de fantastica ei profitabilitate. În câteva luni, ei şi-au vândut majoritatea acţiunilor la un preţ mediu de 250 $ bucata. În noiembrie, acţiunile se vindeau deja cu 1000 $ bucata.Se pare că decizia de a vinde imediat acţiunile a fost luată la insistenţele soţiei, convinsă că nivelul de atunci al acţiunilor nu va mai fi atins niciodată…

Cu toate acestea, valoarea acţiunilor pe care soţii Bell le mai deţineau încă  în 1883 se cifra la aproximativ 1 milion de dolari.

Deşi invenţia telefonului a făcut din Bell un om bogat, el nu şi-a întrerupt niciodată activitatea de cercetare şi a reuşit să inventeze şi alte dispozitive utile.Se interesa de multe lucruri ,însă preocuparea lui primordială era legată de ajutorarea surzilor.

S-a stins din viaţă la 2 august 1922, la Cap Breton.

 

de la piatra cioplita…la blog

Oricat de ,,traditionalist” m-as putea defini atunci cand este vorba de studierea sau promovarea istoriei,nu pot sa neg si sa nu ma folosesc de ,,efectele ” benefice ale tehnologiei atunci cand ele sunt de fapt parte a istoriei,inteleasa ca evolutie fireasca a umanitatii…

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.